fbpx

Ultramaratonul Prosperității

- 60 de zile să pivotezi spre bogăție -

Ce este acest curs și cui i se adresează?

Un program INTENSIV și AMPLU de 60 de lecții esoterice ale abundenței și prosperității, baza teoretică și practică pentru a-ți facilita și accelera o transformare energetică și practică vocațională, profesională sau antreprenorială, în contextul de schimbări majore economice și sociale ale vremurilor pe care le trăim. Cursul este pentru cei care au conștientizat importanța dimensiunii subtile a vieții și sunt pregătiți să treacă și printr-o pregătire subtilă energetico-informațională specializată intensivă pe subiectul Prosperității, astfel încât, folosind aceste tehnici și metode esoterice să poată face o schimbare majoră pentru a genera manifestarea întregului lor potențial de prosperitate. Lecțiile se întind pe durata a 60 de zile, câte o lecție în fiecare zi.

De ce un Curs ”Ultramaratonul Prosperității”?
Pentru că banii ne impactează major toate aspectele vieții. Ne afectează sau ne limitează relațiile, starea de bine, petrecerea timpului liber, liniștea sufletească, sănătatea, stilul de viață.

Și pentru că vremurile pe care le trăim sunt vremuri de schimbare, ce vin cu provocări, dar și cu oportunități. Acest curs intensiv și complex îți oferă instrumentele pentru a-ți facilita și accelera propria transformare din punct de vedere vocațional, profesional sau antreprenorial, astfel încât să-ți valorifici la maximum talentele, pasiunile și abilitățile, pentru o viață împlinită.

Vei învăța despre:

1) Cele zece persoane din viața ta și importanța lor
2) Relația dintre iubirea de sine și câți bani câștigăm
3) Tehnică de curățare a karmei personale și a neamului
4) Înlocuirea punctului de atracție a lipsei cu punctul de atracție a abundenței
5) Prosperitatea energetică și prosperitatea fizică
6) Contul energetic din Banca Divină
7) Cum creezi Apa prosperității – practic
8) De cine depinde succesul tău
9) Pivotarea
10) Cum influențează ordinea și curățenia nivelul tău de prosperitate
11) Găsirea locului tău vibrațional de putere
12) Manifestarea abundenței
13) Spirala negativă
14) Efectul respingerii a ce nu îți dorești
15) Susținerea energetică a celor care contribuie cu bani la bunăstarea ta – exercițiu practic
16) Bani vs Timp
17) Camera de Consiliu – tehnică de materializare a viselor (practic)
18) Relația dintre ce vorbești altora despre bani și prosperitatea ta
19) Obiecte vs stare
20) E bine / spiritual să îți dorești bani?
21) Dreptul divin în bani și cum îl determini (practic)
22) Jurnalul prosperității (practic)
23)  Meditație de lucru pe chakra și corpul prosperității (practic)
24) Rescrierea unor momente de lipsă și sărăcie din trecut (practic)
25) Exercițiu de materializare (practic)
26) Ce din tine se opune prosperității?
27) Introducere în radiestezie, instrumente radiestezice
28) Cum și de ce ne este utilă radiestezia pentru prosperitate (practic)
29) Arhanghelii care pot fi invocați pentru abundență
30)  Cât de des trebuie să ceri?
31) Cristalul Prosperității – programare (practic)
32) Magnetismul sexual și relația cu prosperitatea
33) Adevărata valoare a banilor
34) Moștenirea atlanților – relația cu banii
35) Rezistența și legea manifestării
36) Cele 3 lucruri simple, esențiale în relația ta cu banii
37) Curățarea ADN-ului pe linie maternă și paternă până la strămoșii primordiali (practic)
38) Egregorul săracilor și egregorul bogaților
39) Succesul  văzut ca o problemă de etică personală
40) Extragerea din egregorul săracilor (practic)
41) Amânarea, lenea, comoditatea și rolul acțiunii
42) Ce faci când ai piedici și lucrurile ies pe dos
43)  Investiția în tine
44) Când defectul tău poate fi de fapt atu-ul tău ascuns, mina ta de aur
45)  Ce te face diferit?
46)  Curățare transgenerațională pe Sănătate, Bani, relații, legătura cu Divinul
47) Lucrul cu îngerul păzitor pentru creșterea prosperității (practic)
48) Relația dintre bucurie și succes
49) Activarea Energiilor Creației (practic)
50) Obstacolele sunt parte din succes
51)  A fi în flux
52) Primirea unui Serafim care să vă susțină în misiunea voastră
53) A da și a primi și dezlegarea capacității de a da și a primi (practic)
54) Energia ta. Centrarea
55) Atragerea de energie pe proiectul tău (practic)
56) Creativitatea și prosperitatea
57) Termostatul banilor
58) Datorii și impactul lor pentru prosperitate
59) Echilibrarea energetică a datoriilor (practic)
60) Disciplina pașilor mici
61) Conectarea la cea mai bună variantă a ta din viitor (practic)
62) Energia vocației și a predestinării
63) Stoparea pierderilor (exercițiu practic)
64) Criza economică actuală – cea mai mare oportunitate a vieții tale
65) Încrederea în sine
66) Ancorarea încrederii în sine (practic)
67) A ține scorul
68) Sigilarea canalelor de pierdere a energiei si puterii (practic)
69) Protocol de curățare a banilor, proiectelor, conturilor, afacerilor,
oamenilor, viitorului, structurii prosperității (practic)
70) Vizibilitate – credibilitate – prosperitate
71)  Grupurile de mastermind
72) Activarea memoriilor prosperității la nivel de ADN (practic)
73) Cele 5 limbaje ale aprecierii la locul de muncă
74) Anihilarea fricilor (practic)
75) Dezdăunarea karmei financiare (practic)
76) Diferența dintre oamenii obișnuiți, milionari și miliardari
77)  Conectarea cu energia de la Facerea Lumii (practic)
78) Timpul și lucrul cu entitatea coordonatoare a timpului (practic)
79) Anihilarea ecranărilor voastre, ale vocii și vizibilității voastre (practic)
80) Dispense divine
81) Principii pentru prosperitate și succes

De ce să te înscrii?
Pentru că meriți să ai șansele de a te realiza financiar la nivelul maxim posibil al potențialului tău din această viață, fără a fi tras înapoi de diverse elemente karmice, programe și energii acumulate, relații toxice care au lăsat urme pe structura prosperității tale și orice alegere din viață care ți-a modificat factorul de atracție a banilor și prosperității.

Un astfel de curs este puțin probabil să vă schimbe DE UNUL SINGUR situația financiară, este nevoie și de ACȚIUNE CONCRETĂ, în profesia sau afacerea dvs. Cursul va schimba karma financiară și factorul de atracție al banilor și prosperității astfel încât să fiți mult mai inspirați, mai eficienți și să scăpați de lanțurile energetico-informaționale care v-au frânat prosperitatea, să transformați energia fricii în cea a creativității, să atrageți mai ușor oamenii potriviți și oportunitățile noilor vremuri și schimbări prin care trecem în viața dumneavoastră. Vă va învăța să nu mai conduceți prin viața financiară „cu frâna de mână trasă”, dar în continuare dvs veți fi cel care va trebui să „conducă mașina”.

Cursul se desfășoară chiar în telefonul tău, pe WhatsApp. Nimic mai simplu de atât.
Într-un grup închis pe WhatsApp, veți primi de la Alexandru zilnic, timp de 60 de zile, lecții teoretice și practice, mesaje text, vocale și video cu exerciții, practici, meditații și teme de lucru. Voi, participanții, veți face aceste teme independent, în spațiul fiecăruia, în timpul pe care îl aveți disponibil. Nu este necesar să fiți la o anumită oră online. Nu trebuie să vă prezentați fizic niciunde. Tot ce este necesar este să vă acordați 30 min/ zi pentru a efectua exercițiile ”Ultramaratonul Prosperității”.

Taxa de Curs este de 1500 lei, sau 312 Euro pentru cei din diaspora.
Pentru înscriere plătiți taxa aferentă:

– fie online cu card adăugând cursul în coș aici

– sau prin transfer bancar în contul AQUA BENEFICA CRISTALIA SRL,  RO56INGB0000999909567886 (cont in LEI), specificând Taxă Curs Ultramaratonul Prosperității, și trimiteți confirmarea de plată pe WhatsApp la nr 0729.39.49.80, însoțit de nume.
Pentru cei din Diaspora / Străinătate care doresc să plătească direct în euro, pot plăti în contul de euro al AQUA BENEFICA CRISTALIA SRL, RO08INGB0000999909651394, (cont in Euro), cod Swift INGBROBU.

Următoarea ediție a cursului va începe la o dată ce va fi anunțată aici și pe home page.