Energia Relațiilor (curs)
1.050,00 lei TVA inclus
Un curs de 12 lecții și meditații, practici și tehnici energetice, dezvoltat de Alexandru Răducanu, pentru transformarea autentică și sustenabilă a calității relațiilor tale. Cu toții avem nevoie să ne integrăm și să ne lucrăm bine zona de relații. Altfel, oricâtă cunoaștere am avea, oricâți bani, oricât timp, dacă zona de relații nu e trăită într-o manieră împlinitoare, viața în esență nu e împlinită, nu ne simțim fericiți. Iar atunci când relațiile noastre sunt de calitate, benefice, ne potențează în toate celelalte aspecte ale vieții, atât pe noi cât și pe cei cu care suntem în relație. Accesează și tu cunoașterea subtilă și vibrația autentic înaltă a meditațiilor din acest curs, pentru armonizarea relațiilor tale cu legile spirituale. Focusul acestui curs îl reprezintă relația de cuplu, însă cuprinde și teme referitoare la relațiile de familie, prietenie, profesionale. Vezi aici opinii absolvenți curs. Detalii conținut curs și înscriere aici.