fbpx

10 lecții de viață cu care aș vrea să plec pe lumea cealaltă

1. Singura diferență dintre mine și alți oameni este gradul în care conștientizez că sunt dumnezeire și aleg să o manifest în fiecare dimensiune a vieții mele.

2. Timpul este mult mai important decât banii și singura valută forte a acestei lumi.

3. Oamenii pe care îi las în viața mea vor determina în mare măsură ceea ce voi deveni, iar selecția lor trebuie făcută cu exigență totală. Zero compromisuri.

4. Nu există pedeapsă și nici recompensă în Univers. Doar consecințe ale alegerilor noastre, cauză și efect.

5. Nu e niciodată prea târziu să îmi schimb viața în bine. Nu e nici un moment mai potrivit decât ACUM.

6. Incapacitatea de a spune ”nu” poate fi cel mai mare handicap în a deveni ceea ce vreau să fiu. Claritatea a ceea ce vreau să fiu și fermitatea a ceea ce vreau să fiu, mă poate ajuta să spun mai des ”nu”. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Deci NU.

7. Vinovăția, regretul, trăitul în trecut sau în viitor, trăitul în ”dacă” mă pot face să ratez clipa prezentă. Tot ce am este momentul acesta. Pot da ”delete” la orice altceva și este perfect în regulă. Nu am nici o datorie față de nimeni, în afara sufletului meu.

8. Pot manifesta atâta putere câtă îmi dau voie să manifest. Puterea este infinită. Doar mintea mea mă limitează în ceea ce îmi dau voie să fiu și să manifest.

9. Nimeni nu mă poate iubi mai mult decât mă iubesc eu însumi, și nimeni nu mă poate urî mai mult decât mă urăsc eu însumi. Energia celor care mă urăsc își are rădăcina în propria mea ură de sine. Totul începe și se întoarce la mine, restul sunt doar oglinzi.

10. Viața e un joc. E bine să nu uit să mă bucur de ea. Într-un joc, poți să câștigi sau să pierzi, dar dacă nu ai atașamente și încrâncenări, experiența vieții poate fi frumoasă și dacă arzi pe rug. Contează doar perspectiva.

RA, fondator School of Light
schooloflight.ro

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/AlexandruRaducanuRA/