fbpx

Diferența dintre practician și învățător spiritual

Trăim vremuri de mare deschidere spirituală, în care oamenii se trezesc către cunoaștere, citesc, urmăresc emisiuni de televiziune, merg la cursuri, practică, se dezvoltă. Este probabil cea mai mare deschidere spirituală pe care planeta a cunoscut-o până în prezent, în istoria recentă. Și probabil că în lipsa acestei deschideri situația pe care o trăim acum cu această pandemie și felul în care  ea este comunicată ar fi făcut umanitatea să plonjeze la un nivel de frică la care orice să devină posibil, pentru cei care urmăresc ca anumite lucruri să devină posibile. Dar umanitatea rezistă, pentru că are atâția stâlpi de lumină care mențin vibrația, oricât de mult întuneric și frică s-ar dejecta pe diverse căi, și pentru că un procent suficient de mare de oameni este suficient de trezit încât să intre în siajul acestei lumini. Planeta va rezista și umanitatea va prevala, cu toate suferințele și încercările și pierderile implicate.

Am meditat însă în ultima perioadă asupra unei anumite situații care mi-a apărut în ultimul timp, și anume diferența dintre ceea ce niște oameni afirmă (la televizor, în social media, pe site-urile lor de prezentare șamd) și ceea ce sunt ei în stare să susțină prin felul lor de a trăi și prin ceea ce ei fac în mod concret în cursurile, consultanța sau practica lor. Pentru că la unii dintre ei diferența este mare și uneori am fost pus în situații delicate în care oamenii mi-au relatat diverse situații experimentate cu unii dintre invitații în emisiunile de la Canal 33. Întâi de toate, aș vrea să clarific că aceste cazuri reprezintă excepțiile, nu regula. Invităm oameni MINUNAȚI la Canal 33. Dar aceste excepții sunt suficient de deranjante încât să acord atenție acestui subiect, și să îmi propun două lucruri pe viitor: să caut să fiu mai strict în privința invitaților și să am o atitudine mai neutră în emisiuni, pentru că în generozitatea mea de a susține invitatul în emisiuni și a-l pune în cea mai bună lumină posibilă, oamenii pot interpreta asta ca un cec în alb din partea mea sau a Canal 33. Însă eu pot garanta doar pentru mine personal și atât. Fiecare trebuie să garanteze pentru el. O să challenge-uiesc invitații mai mult în emisiuni, nu o să mai iau ceea ce afirmă ca atare.

Dar aș vrea să mă întorc la fond: de unde această diferență dintre ceea ce oamenii sunt și pot susține în realitate (prin viața și practica lor), și ceea ce afirmă, în ceea ce pozează, ceea ce ”vând”. Și concluzia mea este că diferența vine din numărul de ani pe care cineva i-a alocat practicii spirituale sau de dezvoltare personală ÎNAINTE de a se poziționa drept călăuză, facilitator, terapeut șamd, și faptului că între acestea pentru cele mai multe ori nu există o gradație.

Din ce văd, mulți oameni au trezit în ei niște daruri (care pot fi reale), sau pur și simplu o curiozitate și dorință pentru cunoaștere, și foarte repede de la momentul la care cineva avea altă profesie sau cu totul alte preocupări, după un an, doi sau trei de lecturi și mers la cursuri plonjează în a fi călăuze pentru alții. Dar cunoașterea lor rămâne la suprafață. În doi-trei ani nu poți ajunge să ai nici parametrii, nici integrarea vibrației și cunoașterii până la nivelul cel mai profund al ființei, nici să îți transmuți viața până acolo încât să fie suficient de aliniată cu ceea ce afirmi. Este nevoie să ai discernământul să rămâi practician mult timp, înainte de a deveni călăuză pentru alții. Unii nu îl au. Din orgoliu, sau pentru că vor să câștige prea repede prea mulți bani, sau pentru că pur și simplu găsesc că e o cale ușoară de reconversie profesională (fără să conștientizeze să fie interesați de responsabilitatea pe care o au într-un astfel de rol). Acum unul din cinci oameni e coach, lector, mentor, autor, whatever. Poate că exagerez, dar poate nu. Iar acești oameni nu și-au rezolvat încă multe lucruri în viața lor și în practica lor, dar se grăbesc să fie ghizi pentru alții.

Sfatul meu, dacă îmi pot permite să dau un sfat: căutați să aflați de câți ani practică cel care se poziționează ca și ghid ceea ce afirmă că practică. Dacă este sub 7 ani, vedeți-vă de drum. Găsiți cărți care vă vor aduce mult mai multă valoare decât a urma un asfel de ghid.

Personal, am 27 de ani de practică spirituală avansată. 27. Iar până să ajung în cel de-al douăzecișisaselea an nu am predat nimic. Și nici nu mi-aș fi asumat să predau dacă viața nu m-ar fi constrâns cumva, pentru că tot aș fi considerat că nu sunt pregătit suficient. După un an de zile și zeci de cursuri ținute, și peste o mie de oameni cu care am lucrat și care au avut rezultate remarcabile, abia dacă pot spune că am ajuns confortabil cu acest rol. Deși toată viața mea am avut această dimensiune spirituală ca fiind cea mai importantă dimensiune a vieții mele, și am făcut alte lucruri lumești în secundar. Este o replică în filmul Kill Bill (citez din memorie): ”Spiderman trebuie să își pună un costum ca să devină Spiderman. El este Peter Parker. Batman trebuie să își pună un costum ca să devină Batman. El este Bruce Wayne. Doar Superman este diferit. El nu trebuie să își pună un costum ca să devină Superman. El s-a născut Superman. Costumul de Superman este pătura în care era invelit. Clark Kent este deghizarea lui ca să poată supraviețui printre oameni”.

Ei bine, așa am fost eu. Tot ce am făcut ca om a fost ”deghizarea” mea ca să mă descurc printre oameni, de pe la 10 ani deja puteam să fac lucruri cu puterea minții, și asta era acum 34 de ani. Cifrele contează. Îți dau timpul ca energia să se așeze, experiența de viață și spirituală să se așeze, îți arată relativitatea unor situații, ponderezi altfel lucrurile, vezi suficient de multe în viață, ești expus la diverse situații limită, astfel încât să știi să gestionezi cu calm una.

Sunt și oameni care practică de mult spiritualitatea și dezvoltarea personală dar sunt prea îmbătați de propria legendă personală (popular, ”li s-a urcat la cap”). Căutați-i pe cei care au suficientă vechime și care nu au fost corupți de faimă, bani, sex, putere, sau orice alte tentații lumești. Uitați-vă la faptele lor. Căci pomul se cunoaște după roade și omul după fapte. Există și oameni senzaționali printre noi. Învățați să alegeți grâul de neghină. Nu vă grăbiți să umblați după cei care își trâmbițează darurile peste tot. Cei care afișează mai puțin au de regulă mult mai mult de oferit.

Prietenul tău, Alexandru