fbpx

Ce are sula cu prefectura? Dar banii cu iubirea și relația perfectă?

De Dragobete, în loc de chestii lacrimogene si siropoase cu „love”, „iubi” și „forever”, sau depresii și plânsete în pernă că „nu urcă făt-frumos pe scara de incendiu să mă salveze din viața mea” invit pe cei care mă urmăresc (în particular femeile) la cel mai puternic și life-changing event dedicat relației cu banii: Dragobetele banilor.

Ce m-a apucat?

O să vă explic. În viața mea, mulți ani de zile, nu am fost „o partidă bună” pentru fete / femei. Cred că pozele vorbesc fără să dau eu explicatii în cuvinte. Dar le dau. Nu eram tocmai Brad Pitt. Nu aveam nici succesul financiar și nici educația să am un stil vestimentar care să mă pună în valoare. Nu aveam un corp lucrat. Nu aveam o imagine publică care să impună admirație, inspirație sau dorință. Cu alte cuvinte, eram o propunere pentru o fată / femeie, de nota 5-6 ca bărbat, ca să fiu indulgent. Prin urmare, ce șanse aș fi avut să atrag și păstrez în viața mea o femeie de nota 10? Zero barat. Minus infinit chiar. De ce: era IMPOSIBIL. Chiar dacă am întâlnit femei minunate care au stiut să îmi vadă și iubească sufletul, nu aveam nimic de oferit unei femei dincolo de asta. Eram un bărbat inodor, incolor, invizibil. Nu ar fi întors nici o femeie capul după mine pe stradă decât facă suferea de torticolis. „Noroc că nu îți stiu femeile talentele ascunse” repeta uneori o femeie din tinerețea mea care se bucura de privilegiul că ea trecuse peste aparențele neatractive și le descoperise. Dar să nu intrăm în zona asta… 🙂

Unde vreau să ajung este așa: singura persoană care te poate salva din viața ta, nu e făt-frumos, ești tu. Iar ceea ce eu propun, o convergență între salt energetic-spiritual spre stele și a deveni OBSCEN de prosperă, te va face o femeie de nota 10 pentru aproape orice bărbat de pe Pământ. Imaginează-ți cum ai putea să arăți dacă ți-ai permite să nu mai muncești o zi din viața ta, să ai atâția bani încât munca să devină o opțiune, nu o obligație. Imaginează-ti cum te-ai îngriji ca femeie, ce coafuri, ținute, accesorii, machiaj ai avea, ce tratamente faciale și corporale, ce remodelare, dar mai ales de ÎNCREDERE ÎN TINE ai avea ca femeie. Ai deveni acea femeie din reviste. Da, banii și energia permit această transformare. Nu crezi? Atunci vezi. Vezi pozele mele de acum câțiva ani și de acum. Și o să vezi, când o să ajung la 50 de ani+ (acum am 48) că voi deveni campion mondial intr-o anumită latura din bodybuilding/fitness. Aștept 50 de ani ca să ajung la forma pe care o doresc și să intru la altă categorie de vârstă. De asemenea, în afacerile mele, și cariera mea, în câțiva ani voi deveni un star internațional. Probabil și cu centură neagră în krav-maga (acum am albastră). Ce propunere voi fi eu ca bărbat la 50 de ani, față de ce eram la 40? Well…diferența va fi în eoni.

Asta îmi va aduce probabil alte opțiuni de a cunoaște femei din altă ligă, sau de a fi eu o opțiune pentru ele. Și de a putea oferi unei femei inclusiv luna de pe cer printr-un simplu pocnit din degete.

Asta îți propun eu ție ca femeie. În loc să aștepți prințul care e prins în trafic, sa de vii tu o Regină. Frumoasă, prosperă, liberă financiar, cu lumea la picioare. Și te asigur că de următoarele sărbători de Dragobete vei celebra altfel iubirea. Iubește banii și banii te vor iubi pe tine!

Pe 24 februarie, vino la eveniment. Nu ai nici o scuză. E sâmbătă, biletul standard e FOARTE ieftin, iar dacă ești din altă țară, ai și posibilitatea de participare online (va fi eveniment hibrid).

Dă-ți voie să fii tot ce poți fi. Rezervă-ti chiar acum biletul tău. Locurile sunt limitate. Link la bilete aici: https://schooloflight.ro/magazin/dragobetele-banilor/

RA, fondator Canal 33 & School of Light