Ți-o pot oferi. Complet gratuit. Prea bun ca să fie adevărat? Ei bine, ai motive întemeiate să fii sceptic(ă), ai trecut prin viață și ai văzut multe țepe. Dar în cazul ăsta, ce ți se oferă este real și neprețuit, dar îl primești ca dar din partea mea.
Sunt Alexandru Răducanu, fondatorul Canal 33 si al School of Light, și am scos de la vânzare cursul meu de lucru cu cristalele (care încorporează Cunoașterea si Puterea atlantă) și ți-l ofer gratuit. Sunt realizator tv și persoană publică și la mijloc nu e nici o înșelăciune.
O să îți explic de ce fac asta.
Se întâmpla acum 30 de ani. Eram la începuturile mele cu cunoașterea yoga. Preocupările mele nu erau deloc îmbrățișate de părinții mei (to say the least), motiv pentru care trebuia să studiez și practic pe ascuns, sau riscam între un scandal și o bătaie, funcție de toanele în care erau ai mei pe moment. Pe de altă parte, banii erau putini, și se duceau pe nevoile de bază ale familiei. Cărți de spiritualitate și esoterism erau tichie de mărgăritar pentru chel. Trebuia să mă descurc altfel. Nu mai știu prin intermediul cui și în ce context am cunoscut un alt profesor de yoga, din aceeași școală. Eu studiam cu o tânără femeie, la sală, Adina. Dar acest tânăr bărbat, Romeo, avea pe atunci vreo 28 de ani. Preda arte marțiale și yoga și avea o tânără soție și o fiică. M-a invitat la ei acasă, era o atmosferă rafinată: energie înaltă, sute de cărți, și posibilitatea de a veni și a citi la ei când doresc.
După o vreme, am aflat la yoga la curs despre cristalele de cuarț, că amplifică energia. Dar de unde cristal în 1994? Nu erau ca acum pe toate tarabele. În plus, de unde bani pentru cristal? Nu știu cât ar fi costat, dar sigur mai mult decât aveam eu atunci – și un timbru de scrisoare să corespondez cu o prietenă dragă era un efort. Ei bine, Romeo a văzut ceva în mine. Mi-a spus că sunt special. Și mi-a oferit in dar cristalul lui, pe care îl folosise în sute de meditații avansate.
La vreo două-trei zile, în vacanta de vară fiind, m-am dus la Romeo să citesc. Taică-meu dormea. Ca să nu am scandaluri, i-am lăsat lui taică-meu un bilet unde sunt și numărul de telefon al lui Romeo. N-am ajuns bine și afundat într-o carte că a apărut Romeo și mi-a zis că trebuie să mă ducă acasă. Taică-meu se trezise, văzuse biletul și îl sunase pe Romeo să mă aducă acasă, sub amenințarea că sună la politie. M-a adus.
Acasă, taică-meu mai chemase un prieten, să aibă spor, și l-au porcăit și amenințat pe Romeo în toate felurile. A fost foarte pașnic și a răbdat cu stoicism totul. Vechile prostii: că sunt o secta, că mă spală pe creieri, că… că…Acum, cu mintea de adult, realizez că Romeo era maestru de arte marțiale, putea să îi dea cap în cap pe amândoi să se sature. Dar nu a reacționat în nici un fel, a răbdat totul. Mă simțeam ca vita la abator, extrem de vinovat, dar nu puteam face nimic. Nu aveam curajul să îl confrunt / înfrunt pe taică-meu pe față. Nu atunci. În final, după ce s-au răcorit, l-au dat afară, și chiar l-a bruscat puțin împingându-l pe ușă afară. A fost ultima dată când l-am văzut pe Romeo în viață.
A venit weekendul și m-au dus la bunici. Cei care mi-ați mai citit postările știți că am muncit în agricultură și „la coada vacii” (la propriu) toată copilăria și tot liceul. Aveam cristalul și am început să îl port. Problema e că după câteva zile am început să am niște stări bizare de modificare de conștiință și niște vise cu Romeo care păreau din altă lume. Persistând, am început să mă îngrijorez.
Când am ajuns înapoi în Pitești, am aflat că prietenul meu, Romeo, murise înecat la mare. Straniu pentru un om cu pregătirea și condiția lui fizică. Am aflat că fusese înmormântat undeva în cimitirul familiei sale, într-o mică localitate de munte, la niște sute de kilometri de Pitești. Am decis să îi duc cristalul la mormânt, energia lui din cristal mă conecta cu sufletul lui în lumea de dincolo. Mi-a fost teamă să nu îi fac rău păstrând cristalul.
Mă simțeam și foarte vinovat de cum s-au întâmplat lucrurile la mine acasă, la acea vizită.
Într-o duminică de septembrie, mi-am pus în cârcă geanta de voiaj cu ceva haine și oala de mâncare ermetică pregătită de maică-mea pentru săptămâna următoare și ai mei au știut că mă duc la liceu, spre Câmpulung Muscel. Am schimbat ruta. Și cu ceva autobuz am ajuns până aproape de acea localitate de munte. Apoi pe jos spre cimitir. Geanta din spate trebuie să fi cântărit vreo 10 kg, iar eu aveam atunci 50 cu totul. Dar nu asta era cel mai rău. Cel mai rău e că eram încălțat cu niște bocanci de armată primiți de căpătat. Erau noi, dar cu 2 numere mai mari. Așa că au început să mă bată. Din când în când mai întâlneam câte un om și întrebam dacă mai e mult până în localitatea X, iar apoi dacă mai e mult până la cimitir.
– Nu mai e mult, imediat, peste deal!
Peste deal însemnau încă vreo 5 km… Apoi iar întrebam și primeam același răspuns. Cu un picior nu mai puteam călca normal. Îl târam. La un moment dat de la gard m-a văzut o băbuță. Fără să o întreb nimic și fără să zică nimic m-a invitat în curte. A dispărut o clipă și s-a întors cu un măr și o lumânare:
– Să fie de sufletul răposatului!
Mi-au dat lacrimile. Părea un semn din lumea cealaltă, de la Romeo. N-avea de unde să știe ce caut pe acele coclauri. Am ajuns pe înserat la cimitir și am găsit mormântul lui Romeo. I-am cerut iertare, i-am mulțumit, și am îngropat cristalul acolo. Apoi am plecat. Iară târând de picior, dar cu sufletul mai ușor. Din ocazie în ocazie, cu diverse camioane care se indurau să oprească, am ajuns aproape de miezul nopții în Câmpulung.
Aceasta a fost povestea și darul pe care eu l-am primit. Care m-a ajutat să devin cine sunt azi. Și pentru a onora acest dar, îl extind mai departe. Intră pe link https://t.me/+P2dDVY47G9lhYTk0 în grupul de telegram în care îți voi oferi gratuit acest curs. Folosește-l, și vei avea puterea atlanților la gâtul tău!
RA
