Nevoia noastră pentru certitudine este mare, poate este cea mai mare nevoie umană, însă în realitate nu există nici o certitudine și nimic care să te facă să te simți cu adevărat în siguranță (fizică, emoțională, financiară, șamd). Nu există nici o certitudine că te vei trezi a doua zi dimineața din somn, sau că vei ajunge în următoarea seară la culcare. Nu există nici o certitudine că omul pe care îl iubești va mai fi lângă tine a doua zi, din rațiuni biologice sau emoționale / de alegere personală. Nu există nici o certitudine că locul tău de muncă va mai fi disponibil ziua următoare, sau că afacerea ta va mai exista.
Trăim în cea mai incertă dintre lumile posibile, ceea ce generează foarte mult stres. Fiecare face față cum poate la aceste amenințări latente, care acum, în pandemie, au urcat la pătrat. La amenințările ”mari” ale vieții s-au adăugat amenințări mici, dar tangibile, de zi cu zi: nu știi dacă poți să îți planifici un concediu, nu știi dacă copilul va merge la școală sau nu, nu știi dacă poți să îți planifici un eveniment personal (nuntă, botez, onomastică, etc), nu știi, nu știi, nu știi…
Cei care sunt în măsură să gestioneze această stare de incertitudine o exacerbează, pentru că cu cât un om este mai speriat, mai în incertitudine, cu atât este mai ușor de manipulat înspre scopurile cinice ale unor păpușari mai mari sau mai mici.
Avem nevoie de răspunsuri. La unele întrebări s-a răspuns, dar adevărul a fost inecat într-o mare de diversiuni. La altele nu există și nu va exista un răspuns. Va trebui să învățăm să trăim în incertitudine ca o nouă normalitate. Problema este că nu vom putea trăi CA PÂNĂ ACUM, pentru că nivelul de incertitudine atât de exacerbat ca acum, întins pe ani, nu este suportabil de către psihicul unei ființe umane, ea caută să se adapteze. Adaptarea se poate realiza într-un sens distructiv (abuz de substanțe sau mâncare sau sex, comportament agresiv, iresponsabil, decizii ciudate de viață, modificări neplăcute de personalitate) sau într-un sens constructiv.
Pentru o adaptare constructivă, singura cale este să funcționăm destul de mult conectați la acea parte din noi care este atemporală, care este dincolo de această lume și toate incertitudinile ei. Singura certitudine a acestei lumi este Dumnezeu / Sursa (orice nume ai avea pentru asta). Fără a îndemna la vreo formă de habotnicie, te îndemn să reflectezi asupra faptului că doar conectat cu Sursa îți poți păstra echilibrul. Acolo, fiind una cu totul, nu ai nevoie de nimic, ești doar martor la tot, ești observator. Poți avea preferințe, dar nu mai ai frici. Acolo unde nu mai există moarte, nu mai există frică.
În secundar, într-o notă mai pragmatică: folosește acest timp ca să crești, ca și competențe, ca și cunoaștere, ca și abilități. Vei avea un sentiment că faci ceva util pentru viața ta, ceea ce îți va menține un tonus psihic pozitiv – iar în final s-ar putea să se dovedească a fi și util pentru ceea ce vei avea de făcut mai departe în viață, sau măcar te va ajuta să devii un om mai bun, mai înțelept.
RA, fondator School of Light
